Bucureşti: Cum va fi vremea de Sfântul Dimitrie

Communique

Conform prognozei oferite de Administraţa Naţională de Meteorologie, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie, bucureştenii vor avea parte de cer mai mult senin.

Temperatura maximă va fi de 20 °C, iar minima de 9 °C.

În schimb, pentru zilele de duminică (25 octombrie) şi luni (26 octombrie), vremea se anunţă a fi mohorâtă.

Cerul va fi mai mult noros şi sunt aşteptate precipitaţii slabe, iar temperaturile se vor regăsi în intervalul 9-20 °C.

Program liturgic

Moaştele Sfântului Dimitrie vor fi scoase duminică, la ora 07:00, din Catedrala Patriarhală și aşezate în baldachinul de pe Colina Bucuriei alături de moaștele Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Nectarie.

De hramul catedralei, marți, 27 octombrie 2020,  Sfânta Liturghie va fi oficiată la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală. Slujba va fi prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Pentru asigurarea respectării normelor sanitare cu privire la distanțarea fizică de 1,5 m, la sfintele slujbe oficiate în perioada 25-27 octombrie 2020 la Altarul de vară de pe Colina Bucuriei vor putea participa maximum 200 de persoane.

Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârșitul zilei de 27 octombrie 2020 după închinarea ultimului credincios.

Foto credit: Basilica.ro/Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente