Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia va fi adus la Moinești

Brâul Maicii Domnului va fi adus de la Mănăstirea Kato Xenia, din Grecia, la Moinești vineri, 16 septembrie. Procesiunea se înscrie activitățile desfășurate cu ocazia zilelor cultural-duhovnicești ale Protopopiatului Moinești.

Zilele cultural-duhovnicești vor debuta vineri, la ora 12:30, cu lansarea monografiei „Protopopiatul Moinești – trecut și prezent”.

La ora 17:00 delegația de la Mănăstirea grecească Kato Xenia va fi întâmpinată la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Moinești.

Brâul Maicii Domnului va fi întâmpinat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.

După primirea delegației, programul va continua cu Acatistul Brâului Maicii Domnului și slujba Privegherii.

Sâmbătă dimineață va fi sfințit noul sediu administrativ al Protoieriei Moinești. Tot în aceeași zi va fi resfințită pictura exterioară a Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Moinești.

Duminică, după Sfânta Liturghie, la ora 14:00, Brâul Maicii Domnului va fi dus înapoi la Mănăstirea Kato Xenia.

Program

Sursă foto: Arhiva Basilica.ro (foto reprezentativă)

Comentarii Facebook


Știri recente