„Brâncuși. Sculptor creștin ortodox”

Criticii de artă internaționali au vorbit îndelung despre opera lui Brâncuși, evidențiind solul folcloric pe care se dezvoltă concepția lui despre lume; puțini, însă, au recunoscut în ea resorturile profund creștin ortodoxe.

Cei interesați de o exegeză care recuperează dimensiunea ortodoxă a artei brâncușiene pot consulta albumul „Brâncuși. Sculptor creștin ortodox” al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, tradus recent în limba engleză.

Aflăm din albumul tipărit la Editura TRINITAS a Patriarhiei Române că Brâncuși era îndrăgostit de muzica bisericească fiind cântăreț de strană, că și la Paris cânta în Catedrala ortodoxă a românilor, că ansamblul de la Târgu Jiu își pierde sensul dacă nu este gândit împreună cu Biserica „Sfinții Apostoli”, că partea superioară a faimoasei „Porți a sărutului” sub care se cunună mulți tineri astăzi este, de fapt, un sarcofag simbolizând moartea ca nuntă, și multe alte aspecte în privința cărora, de multe ori, suntem total neștiutori.

Albumul poate fi achiziționat de la Librăria Cărților Bisericești (Intr. Miron Cristea nr. 6), Librăria „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Krețulescu), Galeriile „Cuvântul Vieții”, prin comandă pe internet la adresa [email protected], precum și de la pangarele bisericilor și mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Comentarii Facebook


Știri recente