O expoziție de fotografii rare realizate de Constantin Brâncuși a fost prezentată miercuri, la Târgu Jiu, în avanpremieră. Manifestarea culturală s-a deschis joi publicului, la Pavilion Art 360 din municipiu.
Printre piesele expuse se regăsesc 33 imagini din colecția David Grob realizate de sculptor, care surprind detalii precum cutia poștală a artistului, o cerere de pașaport depusă în 1933 la Legația României de la Paris, precum și numeroase autoportrete.
Alături de fotografii este expus și aparatul foto dăruit de Constantin Brâncuși lui Ion Alexandrescu, una dintre persoanele importante implicate în realizarea Porții Sărutului.
Vernisajul a marcat deschiderea Conferinței Internaționale „Filosofia formei”, organizată la Târgu Jiu în perioada 22 și 26 octombrie.
Povestea fotografiilor lui Brâncuși
Expoziția este curatoriată de Eduard Enache, jurnalist și istoric de artă, care a explicat importanța imaginilor lăsate de sculptor pentru înțelegerea creației sale: „Sunt singurul loc în care mai există anumite experimente pe care el le-a realizat”.
„Prin fotografie, el ne-a arătat cum dorește să vedem lucrările, cum dorește să fie expuse, cum își dorește să fie luminate și cum își dorește să fie interpretate”, a declarat istoricul de artă pentru Agerpres.
Totodată, Eduard Enache a explicat modul în care artistul a început să-și surpindă creațiile.
„Povestea lui Brâncuși cu fotografia începe în 1914, când la prima lui expoziție personală de la New York, în galeria lui Alfred Stieglitz, Brâncuși i-a scris acestuia că fotograful lucrase tirajele foarte prost și că din acel moment înainte el se va ocupa singur de fotografie și își va poza singur lucrările”.
Contribuție în promovarea culturii
Doina Lemny, consultantul științific al manifestării culturale de la Târgu Jiu și renumită cercetătoare în domeniul creației lui Constantin Brâncuși, a subliniat contribuția adusă la expoziție: „Pot să transmit tinerei generații din acumulările mele, din ce am scris și din ce gândesc”.
„M-am atașat de Târgu Jiu, am venit la Târgu Jiu prin ceea ce ne leagă pe toți, prin Brâncuși”, a spus Doina Lemny.
La rândul său, Luminița Popescu, rectorul Universității „Constantin Brâncuși” din municipiu, a evidențiat semnficația pe care manifestarea o are pentru comunitate.
„Ne-am alăturat autorităților locale în demersurile pe care le-am realizat în acest an 2026, Anul Brâncuși, pentru a celebra cei 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși”.
Expoziția poate fi vizitată la Pavilion Art 360 până în data de 16 decembrie.















