Boboteaza la Curtea de Argeș | IPS Calinic: Dacă ar fi deschiși ochii noștri sufletești, am vedea pe Fiul lui Dumnezeu stând printre noi

Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit despre semnificația sărbătorii Botezului Domnului.

Deschis este astăzi cerul și din nou Duhul Sfânt se pogoară deasupra apelor și Dumnezeu Îl mărturisește pe Fiul Său. Dacă ar fi deschiși ochii noștri sufletești și dacă urechile noastre ar putea să audă glăsuirile îngerești, am vedea pe Fiul lui Dumnezeu stând printre noi și am auzi glasul lui Dumnezeu vestind dumnezeirea Mântuitorului lumii. Să ne rugăm neîncetat și să mulțumim permanent Sfintei Treimi pentru darul vieții și să orânduim viața noastră după Legea lui Hristos, a spus Înaltpreasfinția Sa.

După Sfânta Liturghie, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a săvârșit slujba de sfinţire a Aghiesmei Mari în baldachinul din fața Catedralei Arhiepiscopale.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…