BNR lansează o monedă dedicată centenarului Universității Politehnica Timișoara

Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri că luni, 9 noiembrie 2020, lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema „100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara”.

Moneda are diametrul de 37 de milimetri, este din argint și are valoarea nominală de 10 lei.

Pe avers este portretul regelui Ferdinand I Întregitorul, însoțit de un citat al său:

„Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa.”

Reversul monedei conține o imagine a primului pavilion al Școlii Politehnice din Timișoara, inaugurat în prezența regelui Ferdinand I și a reginei Maria.

Tirajul maxim pentru monedă este de 500 piese.

Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României, iar lansarea lor în circuitul numismatic se va face prin sucursalele din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.

Prețul de vânzare este de 405 lei plus TVA. Moneda va fi comercializată însoțită de un certificat de autenticitate redactat în română, engleză și franceză și semnat de Guvernatorul BNR și de Casierul Central.

Înființată în anul 1920, la scurt timp după unirea teritoriilor românești, într-un context european marcat de redefinirea statală și Primul Război Mondial, Școala Politehnică din Timișoara a răspuns la nevoia de a forma ingineri pentru România Mare.

Astăzi, instituția se numește Universitatea Politehnică Timișoara și oferă programe de studii pentru aproximativ 13.500 de studenți, în cadrul a 10 facultăți și 25 de departamente. Universitatea are peste 800 de cadre didactice.

Foto credit: Banca Națională a României; Universitatea Politehnică Timișoara

Comentarii Facebook


Știri recente