Biserica Zlătari și-a serbat hramul istoric

De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, Biserica Zlătari – paraclis patriarhal – , situată pe Calea Victoriei din București, și-a serbat hramul istoric. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, parohul bisericii, înconjurat de un sobor de slujitori, informează Ziarul Lumina.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, pr. paroh Nicolae Dascălu a subliniat importanța sărbătorii Nașterii Maicii Domnului pentru întreaga lume.

„Sărbătoarea aceasta de astăzi este pentru noi toți o bucurie deplină, mare și sfântă, care ne adună în lumina Mântuitorului Iisus Hristos și în bucuria Preacuratei Sale Maici. Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este o pregătire pentru marea sărbătoare a Întrupării Domnului Hristos. Dumnezeu pregătește omenirea pentru Întruparea Fiului Său încă din vechime, prin profeți și oameni drepți și, în modul cel mai înalt, El pregătește lumea tocmai prin nașterea minunată a Sfintei Fecioare Maria. Sărbătoarea de astăzi este fundamentată pe o minune, care face ca cea stearpă și înaintată în vârstă să zămislească și să aducă pe lume un prunc. Sfânta Fecioară Maria este darul lacrimilor și rugăciunilor părinților ei, Drepții Ioachim și Ana”, a spus pr. paroh Nicolae Dascălu.

În continuare, părintele a arătat rolul fundamental al copiilor în familie, care nu reprezintă o povară pentru părinții lor, ci o binecuvântare de la Dumnezeu.

„În vechime copilul era considerat binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familie. Din păcate, astăzi, de multe ori, nașterea copilului este amânată de oameni și copilul este considerat mai mult o povară decât o binecuvântare sau darul vieții care vine în casa lor. De acest dar au fost lipsiți Drepții Ioachim și Ana, însă puterea rugăciunii lor a făcut ca darul lui Dumnezeu să se împlinească. Desigur că, fiind rodul rugăciunii și al lacrimilor lor, cei doi au hotărât ca această copilă să fie închinată Domnului. Nașterea Maicii Domnului ne face să conștientizăm darul vieții, să prețuim ceea ce Dumnezeu dăruiește prin nașterea unui om nou. Oricât de multe ar făuri un om aici pe pământ, nimic nu este mai mare și mai sfânt decât darul pruncilor. În casa în care se nasc copii, acolo vine binecuvântarea Domnului. Sărbătoarea de astăzi este deodată o sărbătoare a pruncilor și una a părinților, deoarece ea este urmată de ziua Sfinților și Drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana”, a subliniat pr. Nicolae Dascălu.

La final, preoții slujitori au oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii Bisericii Zlătari. De asemenea, fiecare dintre credincioșii prezenți a primit la ieșirea din sfântul lăcaș câte un pachet cu alimente.

Comentarii Facebook


Știri recente