Biserica Zlătari din Capitală și-a serbat hramul

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, prima mare sărbătoare a noului an bisericesc, a fost un prilej de mare bucurie pentru multe comunități care o au ocrotitoare pe Născătoarea de Dumnezeu. Una dintre aceste biserici aflate sub ocrotirea Maicii Domnului este Biserica Zlătari din București, care mai este ocrotită și de Sfinții Mucenici Ciprian și Iustina, sărbătoriți pe 2 octombrie, și ale căror cinstite moaște se află în acest locaș, informează Ziarul Lumina.

Dragostea față de Maica Domnului a adunat și de această dată în comuniune de rugăciune și iubire un mare număr de credincioși la Biserica Zlătari din Capitală, pentru a-i aduce Sfintei Fecioare Maria prinos de cinstire în ziua nașterii sale. Sărbătoarea hramului a început și în acest an cu o searăînainte, când părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, parohul bisericii, împreună cu soborul de preoți slujitori au săvârșit Vecernia Mare și Acatistul Născătoarei de Dumnezeu, în pre­zența a numeroși credincioși care au dragoste față de această sfântă biserică.

La final, părintele Florin Constantin, slujitor la acest sfânt locaș, a vorbit despre Maica Domnului și despre viața sa plină de evlavie ce se constituie un model pentru noi, credincioșii.

Ieri, în ziua hramului, Utrenia și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de un sobor de preoți din care au făcut parte slujitorii bisericii, preoți de la Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române și alți invitați.

În cuvântul de învățătură, părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, parohul Bisericii Zlătari, a vorbit despre însemnătatea nașterii Maicii Domnului în istoria mântuirii noastre, evidențiind că această sărbătoare este una a familiei.

Copilul este dăruit de Dumnezeu familiei nu pentru a-și face din el o proprietate stăpânită în mod egoist, o nouă ființă care să împlinească ceea ce nu am îndeplinit noi la vremea noastră, sau o ființă care să slujească orgoliilor noastre, intereselor noastre. Orice ființă nouă care vine pe pământ este un dar de la Dumnezeu și noi avem datoria de a o îngriji ca pe o floare care să înflorească și să aducă roade. Când vine un copil pe lume, el reface ordinea din familia și din comunitatea respectivă. Venirea noilor oameni pe lume este modul cel mai minunat de primenire a societății, a mentalităților, a modului nostru de a ne raporta la Dumnezeu”, a arătat părintele paroh Nicolae Dascălu.

Și pentru că este o sărbătoare a familiei și a pruncilor, un mare număr de copii s-au îm­părtășit, sporindu-se bucuria comuniunii.

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșit un Parastas pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…