Reunit la Sankt Petersburg pe 5 martie, sub președinția Sanctității Sale, Patriarhul Kiril al Moscovei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei a examinat raportul prezentat de Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, președintele Departamentului de Relații Externe al Bisericii Rusiei, în urma vizitei acestuia la Paris (26 februarie – 3 martie), informează egliserusse.eu, citat de „Ziarul Lumina”. Sfântul Sinod a subliniat faptul că „este folositor să se dezvolte contactele cu Dioceza romano-catolică de Paris pentru a se da mărturie despre sfânta ortodoxie în Occident și pentru întărirea relațiilor de prietenie între poporul francez, pe de o parte, și popoarele țărilor unde Patriarhia Moscovei își exercită misiunea pastorală, pe de altă parte”. Sfântul Sinod a apreciat „prezența delegației Bisericii Ortodoxe Ruse, condusă de Mitropolitul Hilarion, la deschiderea Anului Rusiei în Franța și a Anului Franței în Rusia, precum și întâlnirile cu reprezentanții autorităților civile franceze și ruse, dimpreună cu clerul și credincioșii Episcopiei de Chersones”.
Biserica Rusiei întărește relațiile cu Dioceza catolică de Paris
- Episcopul Mihail a binecuvântat lucrările la o nouă sală social-culturală a unei parohii românești din Noua Zeelandă
- PS Siluan a instalat un nou protopop în Episcopia Italiei de sărbătoarea Sf. Iosif cel Nou de la Partoș
- Episcopia Irlandei și Islandei organizează Congresul Nepsis: „Mai poate fi tânărul creștin de azi un simplu spectator?”
Abonează-te la Binele de știut
Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii






- 1
- 2
- 3
- 4
- 5









