Un sociolog polonez a îndemnat Biserica Catolică Poloneză să apere săracii și marginalizații societății, relatează eni.ch. Apelul a venit după ce statisticile au arătat faptul că fosta țară comunistă are cea mai mare rată de sărăcie în rândul copiilor din Uniunea Europeană. ‘În timp ce unele probleme le-am moștenit de la sistemul precedent, altele la fel de mari au apărut după 1989’, a spus Ewa Les, specialist al Institutului de Politici Sociale din cadrul Universității din Varșovia. El a mai spus că „trecutul istoric al Bisericii este pozitiv în această privință și ajută foarte mult la nivel local, dar nu se implică la maximum și la nivel central. Această pasivitate este o mare pierdere”, a spus Les într-un interviu acordat eni.ch., citat de „Ziarul Lumina”.
16 august, Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor
Ziua de 16 august este dedicată anual comemorării Sfinților Martiri Brâncoveni și conștientizării violențelor și persecuțiilor îndreptate împotriva creștinilor din întreaga lume. Instituită prin lege în anul 2020, această sărbătoare națională urmărește atât păstrarea memoriei…
Peste 120.000 de români îl au ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Martir Radu Brâncoveanu
Sfântul Radu din familia de martiri a Sfântului Constantin Brâncoveanu este ocrotitor spiritual a 120.845 de români, conform datelor Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor. Dintre aceștia, 28.557 sunt femei care poartă numele Rada (28.535), Rădița…
Duminica Migranților Români: Biserica se roagă pentru cei 5,7 de milioane de români din diaspora
Biserica Ortodoxă Română îi pomenește în rugăciune, în prima duminică după Adormirea Maicii Domnului, pe românii stabiliți peste hotare. Aproximativ 5,7 milioane de români trăiesc în diaspora, potrivit datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe. Inițiativa…
PS Timotei Prahoveanul: Pentru poporul român, familia Brâncoveanu constituie una dintre cele mai frumoase pagini de istorie
„Pentru poporul român, familia Brâncoveanu constituie una dintre cele mai frumoase pagini de istorie”, a spus sâmbătă seară Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor la Biserica „Sf. Gheorghe” – Nou din Capitală. Preasfinția Sa…
Programul slujirii ierarhilor în Duminica a 11-a după Rusalii
În Duminica a 11-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la…




