Biserica parohiei botoșănene de 18 familii a fost sfințită de Mitropolitul Teofan

Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a sfințit duminică noul lăcaș de cult al parohiei botoșănene Unguroaia, comuna Cristești, formată din numai 18 familii ortodoxe.

La eveniment au participat clerici și credincioși din mai multe zone ale județului.

După târnosire, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la altarul exterior amenajat în curtea lăcașului de cult. Evenimentul a continuat cu binecuvântarea noii case sociale a parohiei, precum și a crucii de piatră înălțate la intrarea în sat.

Pentru toate eforturile depuse în comunitate, preotul paroh Marcel Asmarandei a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, iar cei care au sprijinit ridicarea bisericii din Unguroaia au primit distincții de vrednicie.

De asemenea părintele care care a slujit timp de mai mulți ani Biserica din Unguroaia, ca suplinitor, Pr. Serghei Rață, a fost distins cu „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”.


Satul Unguroaia din comuna Cristești este situat la o distanță de 23 km de municipiul Botoșani. Localitatea nu a avut biserică până în anii `90, fiind filie a Parohiei ”Sf. Ilie” – Cristești; în anul 1999, s-a ridicat un paraclis cu hramul „Sf. Arhangheli”.

Demersurile pentru ridicarea noii biserici au început în 2011. În 2015 a fost numit primul paroh din istorie pentru această comunitate, în persoana părintelui Marcel Asmarandei.

Foto credit. Doxologia / Flavius Popa

Comentarii Facebook


Știri recente