Biserica Ortodoxă din Estonia revine la calendarul gregorian

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Estonia, în frunte cu Mitropolitul Stephanos, a decis revenirea la calendarul gregorian, informează ziarul „Lumina de Duminică”. În sesiunea plenară, decizia a fost supusă la vot, iar din cei 88 de reprezentanți prezenți, 73 au votat pentru, unul împotrivă și au existat 14 abțineri.

Inițial, Biserica Ortodoxă din Estonia aderase la reforma calendarului propusă de Bisericile Ortodoxe în anul 1923, dar situația de după al Doilea Război Mondial, atunci când micul stat baltic a fost integrat în Uniunea Sovietică, a dus la o revenire forțată la calendarul iulian.

Începând de la căderea regimului comunist și până în prezent, Biserica din Estonia a păstrat paralel cele două calendare, iar situația eclesială internă a fost extrem de dificilă în aceste condiții, creștinii ortodocși fiind nevoiți să țină sărbătorile importante la date diferite. Reformarea calendarului devine aplicabilă din anul 2012 în Biserica Ortodoxă din Estonia, urmând ca sărbătorile fixe să urmeze calendarului gregorian, iar cele mobile, calendarului iulian, în acord deplin cu hotărârile Congresului Panortodox din 1923.

Comentarii Facebook


Știri recente