Biserica Ortodoxă a Greciei susține inițiativa cetățenească europeană „One of Us” – Unul dintre noi

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia, reunit în ședință de lucru, la Atena pe data de 30 august 2013, a aprobat susținerea inițiativei cetățenești europene „Unul dintre noi”, care are drept scop ridicarea nivelului de protecție juridică în Uniunea Europeană a demnității, a dreptului la viață și a integrității fiecărei ființe umane, de la concepție. Inițiativa cetățenească „Unul dintre noi” solicită Uniunii Europene să înceteze finanțarea activităților care includ distrugerea embrionilor umani, în mod deosebit în domeniile cercetării, ajutorului pentru dezvoltare și sănătate publică.

Concret, anul acesta au fost alocați 80.000.000€ pentru a finanța astfel de cercetări, dar și pentru finanțarea ONG-urilor specializate în avorturi în țările africane, și nu numai, argumentând că astfel de metode ar putea ridica nivelul de trai în aceste țări.

Tratatul de la Lisabona dă posibilitatea cetățenilor europeni să intervină în procesul de luare a deciziilor pentru legislație, atâta timp cât aceștia acumulează un număr minim de semnături, determinat de populația fiecărui stat – membru U.E. Pentru Grecia numărul este de 16.500 de semnături. Ultima zi de depunere a semnăturilor electronice este 1 noiembrie 2013.

Pentru această inițiativă a fost desemnată să se ocupe Asociația pentru Protecția Naională a copilului nenăscut „Îmbrățișare”, printr-o hotărâre judecătorească.

Grecii care doresc să se alature campaniei pentru protejarea vieții umane se pot înscrie pe site-ul www.oneofus.eu/el.

Traducere Diac. Mușat Ciprian

Comentarii Facebook


Știri recente