Biserica Ortodoxă a Greciei intensifică activitatea socială

Preafericitul Părinte Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul Atenei şi al Întregii Grecii, a participat ieri, 7 noiembrie, la lucrările Primului Simpozion Postuniversitar pentru Asistenţă Socială, organizat de către Departamentul de asistenţă socială al Institutului Tehnologic Educaţional din Atena şi Federaţia Europeană de Asistenţă Socială şi a Lucrătorilor Sociali, filiala Grecia, anunţă Romfea.gr, citat de “Ziarul Lumina”.

Simpozionul este intitulat „Asistenţa socială pe timp de criză. Provocări şi perspective pentru asistenţa socială“. Arhiepiscopul Atenei şi al Întregii Grecii a subliniat implicarea Bisericii în activitatea socială şi a făcut un apel la cooperarea între instituţiile sociale de stat şi private, pe de o parte, şi Biserică, spunând că „astfel se poate face mai mult pentru oamenii aflaţi în suferinţă … Biserica îşi continuă, ca şi odinioară, această lucrare pentru că doreşte să fie alături de oameni“. Ulterior, Arhiepiscopul Ieronim a dat exemple de lucrare socială efectivă a Bisericii, prin aziluri, cantine pentru săraci, cabinete medicale, care au nevoie de susţinere pentru a-şi putea continua activitatea.

Comentarii Facebook


Știri recente