„Biserica lui Hristos este stâlpul de foc care ne călăuzeşte prin întunericul lumii spre aurorele Împărăţiei veşnice”, spune IPS Irineu al Alba Iuliei

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, IPS Irineu a celebrat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia. Ierarhul a atras atenţia că ‘omenirea de astăzi se află într-o criză de nebunie, amăgindu-se şi agitându-se, fără să-şi afle odihna şi echilibrul’. Făcând o paralelă cu Biserica lui Hristos, Părintele Arhiepiscop a evidenţiat că aceasta este ‘este stâlpul de foc care ne călăuzeşte prin întunericul lumii spre aurorele Împărăţiei veşnice.

În Biserică sunt episcopii şi preoţii, crainicii cerului, care ne aduc vestea cea bună a lui Dumnezeu, adică mesajul evanghelic tămăduitor şi regenerator. În Biserică primim harul dumnezeiesc care ne purifică, ne fortifică şi ne pregăteşte treptat pentru momentul reîntâlnirii noastre, pe planul veşniciei, cu cei dragi şi pentru clipa solemnă a întâlnirii noastre cu Dumnezeul Cel viu şi nemuritor’, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

În timpul Sfintei Liturghii, diaconul Ioan Țara a fost hirotonit preot pe seama Centrului creștin social-medical de zi cu hramul Sfântul Nectarie din municipiul Sighișoara, notează site-ul oficial al Eparhiei.

La final, Arhiepiscopul Irineu a acordat Ordinul Credință și Unire cunoscuților și îndrăgiților interpreți de folclor muzical de pe meleagurile Albei, domnului Ioan Fulea și doamnei Veta Biriș, în semn de recunoștință și apreciere pentru întreaga activitate în promovarea valorilor autentice ale culturii naționale și ale folclorului românesc de pe meleagurile Ardealului.

Foto Credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Comentarii Facebook


Știri recente