Marți, 24 iunie 2014, în ziua prăznuirii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, biserica Grecescu din Drobeta Turnu Severin îmbracă haină de sărbătoare, cu ocazia hramului, ne-a precizat Cătălin Cernătescu.
Ca în fiecare an preoții și credincioșii acestei parohii vor participa la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și la slujba de parastas pentru ctitorii sfântului lăcaș.
*
Biserica Grecescu este ctitorie din 1868 a familiei de boieri Ioan și Ioana Grecescu, care au ridicat și spitalul din apropiere, cunoscut sub același nume. La realizarea proiectului, Carol I a angajat arhitectul Capitalei, urmând ca biserica să se ridice după stilul celei domnești de la Curtea de Argeș.
Valoarea și frumusețea acestui locaș religios sunt date și de pictura interioară, în stil neoclasic, creație a lui Gheorghe Tătărescu (1872). Biserica a fost sfințită în 1875, iar în 1884 a devenit prima catedrală ortodoxă a orașului Turnu Severin.