Biserica este una dintre instituțiile cu cea mai mare cotă de încredere din Bulgaria

Biserica este una dintre instituțiile cu cea mai mare cotă de încredere în Bulgaria, conform unui sondaj Gallup International Balkans citat de Bulgarian News Agency.

Sondajul a fost realizat în perioada 1-9 august pe un eșantion de 802 persoane care reprezintă populaţia de 18 ani şi peste această vârstă. Respondenţii s-au împărţit după cum urmează: 75,3% creştini ortodocşi, 9,9% musulmani şi 11% nereligioşi, iar restul au declarat că aparțin unor confesiuni cu o prezență redusă.

Biserica și Patriarhul Daniil se bucură de un nivel ridicat de încredere din partea poporului bulgar.

Conform sondajului, cota de încredere în instituția Bisericii este de 43,1%, iar cota de neîncredere însumează 35,8% din respondenți.

Preafericitul Părinte Daniil, Patriarhul Bulgariei, care a fost ales recent, are o cotă de încredere de 30,6%, cu aproape 4 procente mai mult decât cota de neîncredere.

O personalitate publică cu o rată clară de încredere este o raritate în Bulgaria, însă acest lucru este de aşteptat la un lider religios, a indicat Gallup International Balkans.

Totuşi, 22,6% dintre respondenţi au o atitudine ezitantă, iar 19,8% nu sunt familiarizaţi sau nu au auzit de persoana care este Patriarh.

Trei din patru bulgari s-au declarat creştini ortodocşi, dar mai puţin de doi din trei cred în Dumnezeu. Procentul de credincioşi declaraţi în Bulgaria nu s-a schimbat semnificativ în ultimii ani, mai menționează sursa citată.

Dintre respondenți, 59,5% cred în Dumnezeu, în timp ce 27,5% nu cred. Restul au optat pentru „Nu ştiu”. Unu din cinci respondenţi (19,7%) a declarat că participă adesea la slujbe religioase.


Conform unui sondaj INSCOP realizat în 2023, Armata şi Biserica sunt instituţiile care se  bucură de cea mai mare cotă de încredere din partea românilor.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene


Știri recente