Biserica este o familie duhovnicească moștenită de la strămoși, spune PS Siluan al Ungariei

Preasfințitul Părinte Siluan al Ungariei a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă Română din localitatea Apateu, în Ungaria. El a apreciat frumusețea bisericii parohiale și participarea românilor la slujbă, numind comuniunea credincioșilor „familie duhovnicească”.

„Iată, după un an plin de îngrijorări, (…) am regăsit această bucurie a rugăciunii și a comuniunii în Biserică, această familie duhovnicească pe care o avem cu toții, moștenită de la strămoșii noștri și care este darul cel mai mare ale lui Dumnezeu pentru sufletele noastre, pentru viața petrecută aici, pe pământ și pentru nădejdea dobândirii vieții celei veșnice”, a spus ierarhul.

Părintele Paroh Origen Sabău i-a mulțumit episcopului pentru încurajarea oferită enoriașilor, majoritatea vârstnici și „îngrijorați pentru ceea ce ne aduce această boală care sperie o întreagă lume”.

„Dar cuvântul Preasfinției Voastre ne-a făcut să înțelegem că de fapt viața și moartea nu sunt în mâinile oamenilor, ci sunt în mâinile lui Dumnezeu”, a spus parohul din Apateu.

Biserica românească din Apateu a fost construită între 1798 și 1807.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente