Biserica din Surducu Mare a fost resfințită. Slujba a fost oficiată de Episcopul Caransebeșului

Biserica Parohiei Surducu Mare a fost resfințită după 24 ani de la prima târnosire (sfințire). Lucrările de renovare au fost binecuvântate de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. După acest moment, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie.

La slujba oficiată duminică au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale, precum și tineri îmbrăcați în costume tradiționale, informează Biroul de presă al Eparhiei.

După oficierea Sfintei Liturghii,  părintele paroh Dan Găină a fost hirotesit sachelar. De asemenea, cei care au ajutat la consolidarea lăcașului de cult au primit Diploma de excelență Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. La rândul său, PS Părinte Lucian i-a fost conferită, din partea comunității locale, Diploma de Cetățean de onoare al Comunei Forotic.


Lăcașul de cult cu hramul Nașterea Maicii Domnului din Protopopiatul Reșița a fost construit în anul 1721. În anul 1993, la 20 iunie, a fost târnosit de Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului.

Foto credit: Episcopia Caransebeșului

Comentarii Facebook


Știri recente