Biserica Parohiei Filioara din comuna Agapia, Protopopiatul Tg. Neamț, va fi resfințită duminică, 3 august 2014. Slujba va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, potrivit mmb.ro.
Locașul de cult din Filioara, ce îi are ca ocrotitori pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, datează din prima jumătate a secolului XX. Actuala biserică a fost ridicată pe locul uneia mai vechi, din lemn, construită în secolul al XIX-lea. Părintele paroh Dumitru Irina ne-a oferit mai multe detalii: „Biserica a fost construită între anii 1924-1948, sfințită inițial de arhimandritul Teoctist Arăpașu, iar a doua oară în anul 1981, tot de vrednicul de pomenire Părinte Teoctist, în acea vreme Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Biserica cea veche, de lemn, a fost construită între anii 1808-1812, sora Mitropolitului Veniamin Costachi – Elisabeta Costachi, oferind locul pentru locașul de cult. Biserica din Filioara amintește, prin însuși numele localității, care provine de la termenul „chilioara”, de sihaștrii care au existat încă din secolele XV-XVI și care aveau chilii în locurile împădurite din această zonă. Menționăm că și Sfântul Iosif de la Văratec, întrucât satul Filioara se află între mănăstirile Văratec și Agapia, a trăit în codrii de odinioară ai Filioarei. Actuala biserică, care încorporează o biserică din lemn, este rodul muncii preotului Gheorghe Topoliceanu, care, în 24 de ani, ajutat de cele 121 de familii, a cărat piatră de pe râurile Agapia și Văratec cu 70 de perechi de boi și a reușit să ridice o măreață biserică, una dintre cele mai impunătoare din zona Neamțului. Astăzi, biserica noastră găzduiește o serie de sfinte moaște dăruite de părintele cu viață îmbunătățită Gherasim Cârjă, de care amintește Patericul Românesc, și o icoană făcătoare de minuni ce-L înfățișează pe Mântuitorul-Învățător, care, din anul 2012, a plâns cu sfântul mir de mai multe ori și a ajutat mult popor prin puterea harului revărsat asupra ei”.
În ultimii 26 de ani, la biserica din Filioara au fost efectuate ample lucrări de restaurare și consolidare, care au fost recent finalizate. În urma acestora, locașul va fi sfințit duminică, iar slujba de târnosire, ce va începe în jurul orei 8:30, va fi urmată de Sfânta Liturghie arhierească.