Biserica clujeană „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost sfinţită

Peste 20 de preoți au participat în duminica a 12-a după Rusalii alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei la sfințirea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Grigorescu. Locașul a fost târnosit după mai bine de 15 ani de la începerea lucrărilor de construcție.

Slujba de sfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie, care s-a încheiat cu felicitarea tuturor celor implicați în edificarea noii biserici. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Andrei i-a acordat părintelui paroh Petru Varga Crucea Transilvană și diplome de aleasă cinstire altor oameni care au ajutat la construcția locașului de cult.

Două căi prin care omul se poate mântui

În cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului le-a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, potrivit Radio Renașterea

Atracția spre plăcere și bani ne abat de la calea mântuirii

Ierarhul a vorbit și despre lucrurile care îl împiedică pe omul contemporan de la calea mântuirii: „Întrebarea pe care poate ne-o punem este care sunt piedicile în calea mântuirii. Ori că mergem pe calea comună a păzirii poruncilor lui Dumnezeu ori că mergem pe calea specială a sfaturilor evanghelice. Subliniez două piedici. Prima dintre ele este iubirea de plăcere și a doua este iubirea de avere. Veacul nostru este unul în care iubirea de plăcere este ridicată la rang de preocupare zilnică. O lume dornică de plăcere. Indiferent de care ar fi ele, plăcerea trupului, fie că-i desfrânare, fie că e băutură, fumat sau consum de droguri, toate ajung să-l stăpânească pe om. Omul devine dependent de aceste patimi care constituie o piedică în calea mântuirii”.

„După ani de muncă, ne-a dat Dumnezeu această zi plină de lumină”.

Construcția Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Grigorescu a început în anul 1999 și s-a finalizat în anul 2012. Lucrările de pictură au fost realizate între anii 2008-2012.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Petru Varga a vorbit despre aceasta zi și a mulțumit tuturor celor care au sprijinit biserica pentru ca aceasta să poată fi astăzi sfințită: „După ani de zile de muncă și de trudă ne-a dat Dumnezeu astăzi o zi plină de lumină, prin frumusețea Sfintei Liturghii, prin slujba sfințirii bisericii, care este o slujbă unică în istoria unei biserici. În primul rând mulțumesc bunului Dumnezeu pentru această zi minunată pe care ne-a dat-o, îi mulțumesc pentru că ne-a ajutat în cursul celor 15 ani să ducem la bun sfârșit această sarcină care ne-a fost încredințată, mulțumesc Înaltpresfințitului Părinte Andrei și bunilor credincioși fără de care nu era posibilă ridicarea acestei biserici”.

Părintele Petru Varga le-a mulțumit și corurilor din localitățile Botiza și Victoria pentru răspunsurile date astăzi la slujbă.

Comentarii Facebook


Știri recente