Ți-am pregătit 5 știri importante de ieri, ca să începi dimineața cu „Binele de știut” din viața Bisericii.
Icoana Învierii de la Catedrala Națională va fi montată în preajma Sf. Paști. Când va fi instalată crucea pe turla mare
În Postul Mare, pictorii Catedralei Naționale lucrează la scenele care reprezintă Patimile Domnului. Icoana Învierii urmează să fie montată în preajma Sfintelor Paști. Între timp, constructorii finalizează nivelele superioare, pentru a permite demontarea macaralei existente și instalarea altei macarale, care va monta crucea pe turla principală.
Moaștele Sf. Dometie de la Râmeț au fost deshumate: Mijlocește pentru noi şi ne ajută imens cu rugăciunile sale
Mitropolitul Laurențiu a evidențiat importanța evenimentului, subliniind atât dimensiunea duhovnicească, cât și continuitatea unei lucrări asumate de Biserică în contextul Centenarului Patriarhiei Române.
Ținutul mănăstirilor nemțene ar putea deveni al optulea sit mixt din Europa recunoscut de UNESCO
Ținutul mănăstirilor nemțene ar putea deveni al optulea sit mixt din Europa recunoscut de UNESCO. „Există situri naturale, există situri culturale, dar acestea sunt de ordinul miilor. Situri mixte la nivelul Europei sunt doar șapte. Parcul Natural Vânători-Neamț ar putea deveni al optulea sit mixt al Europei. Este ceva foarte rar. Ne comparăm, spre exemplu, cu muntele Athos sau Meteora”, a explicat inginerul Sebastian Cătănoiu, administratorul Parcului Național Vânători-Neamț, pentru Agerpres.
Liturghia Copiilor în parohia românească din San Antonio: Cei mici au învățat rânduiala slujbelor
Parohia „Sfântul Ioan Casian și Sfântul Andrei Șaguna” din San Antonio, Texas, a organizat sâmbătă o sesiune catehetică prin care copiii din comunitate au avut oportunitatea de a învăța rânduiala Sfintei Liturghii și a Proscomidiei.
Noul Arhiepiscop al Albaniei va fi întronizat la finalul lunii
Data întronizării noului Arhiepiscop de Tirana, Durrës și toată Albania va fi 29 martie, anunță presa albaneză. Ceremonia va avea loc în Catedrala „Învierea Domnului” din Tirana.






