Binecuvântarea unei noi clădiri a casei de tip familial din Vingard, jud. Alba

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent, joi, 12 noiembrie 2015, în mijlocul comunităţii din Vingard undea binecuvântat o nouă clădire a Casei de tip familial Sfântul Apostol Andrei, după cum informează Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

Ierahul a fost însoţit de părintele Nicolae Călin Ignat, consilierul social misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia. Aşezământul, coordonat de părintele Ioan Stănilă, face parte din reţeaua de asistenţă socială a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi este prima casă de tip familial înfiinţată pe lângă o parohie ortodoxă din România. Casa de tip familial a fost deschisă în anul 1999 şi în prezent ocroteşte 15 copii şi adolescenţi cu vârste între 5 şi 22 de ani.

Misiunea noastră pe acest pământ este să fim solidari cu semenii noştri şi să le stăm alături în lipsurile, suferinţele şi speranţele lor. Aceasta o doreşte de la noi Mântuitorul nostru care zice „să vă iubiţi unul pe altul precum v-am iubit şi Eu pe voi”. Părintele Ioan Stănilă şi cu toţi cei care se ostenesc în această casă de tip familial, urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel, s-au îmbrăcat în simţăminte de îndurare şi de bunătate. Astfel reuşesc să exercite iubirea milostivă şi să celebreze liturghia fratelui. Aceasta, numai aceasta, ne conferă cu adevărat calitatea de ucenici ai lui Hristos”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu.

Noua clădire a casei a fost construită cu ajutorul unor oameni de bună credinţă care au dorit să se implice pentru a le oferi copiilor o viaţă frumoasă şi fericită, după cum explică coordonatorul aşezământului, părintele Ioan Stănilă. În noua clădire vor locui tinerii casei de tip familial astfel încât aceştia să poată avea condiţii optime de studiu şi pregătire pentru a se realiza în viaţă.

„Suntem onoraţi în aceste clipe emoţionante dar şi pline de bucurie de a-l avea în mijlocul nostru, pe ierarhul nostru, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei cu ocazia binecuvântării Casei de tip familial din Vingard. Cunoaştem valoarea inestimabilă ce o are ca ierarh, ca om intelectual şi om duhovnicesc. Minunatele slujbe săvârşite de Înaltpreasfinţia Sa ne redau pacea şi liniştea, iar cuvintele sale sunt mângâietoare şi vindecătoare de suflete. A venitla noi să binecuvinteze casa şi să mângâie copiii ocrotiţi în această casă pe care am înfiinţat-o în anul 1999 cu gândul curat de a întinde o mână de ajutor celor aflaţi în suferinţe şi nevoi, împlinind cuvântul Scripturii care spune „împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casa ta pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine” sau cum ni se spune mai departe „dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta fi-va ca miezul zilei” (Isaia 58,7;10)”,a spus părintele Ioan Stănilă, coordonatorul Casei de tip Familial Sfântul Apostol Andrei Vingard.

Potrivit părintelui Ioan Stănilă, în cadrul casei sunt ocrotiţi 15 copii şi adolescenţi cu vârsta între 5 şi 22 de ani.

„Doi sunt la grădiniţă, 4 la ciclul primar, doi la ciclul gimnazial, 3 la şcolile profesionale din Alba Iulia, două fete una anul III la Şcoala Postliceală de Farmacist, iar cealaltă studentă tot în anul III la specializarea Economia Comerţului şi Turismului din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Avem un băiat care are prelungire în plasament până iunie 2016 şi o fată cu vârsta de 20 de ani care a ieşit din sistem, lucrează în Alba Iulia însă dorim să o ajutăm până se va realiza în viaţă”, a mai spus părintele Ion Stănilă.

Casa de tip familial Sfântul Apostol Andrei Vingard a fost deschisă în anul 1999 şi este prima casă de tip familial înfiinţată pe lângă o parohie ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române.

Comentarii Facebook


Știri recente