Binecuvântare patriarhală la Mănăstirea Techirghiol

În Duminica a 7-a după Rusalii, a Vindecării a doi orbi și a unui mut în Capernaum, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfânta Maria”, din Techirghiol – stavropighie patriarhală. În cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a evidențiat în prezența a sute de credincioși învățăturile duhovnicești ce se desprind din Sfânta Evanghelie, precum și viața Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, informează Ziarul Lumina.

În cuvântul rostit la finalul Sfintei Evanghelii, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că Mântuitorul Iisus Hristos le cere credință celor doi orbi pentru vindecare, însă celui mut, El nu-i cere nimic, deoarece acela nu mai era în deplinătatea facultăților mintale, fiind stăpânit de un diavol. „Iisus nu i-a mai cerut omului mut o mărturisire a credinței. Atunci, cum de l-a vindecat? L-a vindecat pentru credința celor care l-au adus la El. L-a vindecat pentru credința altora, care cu multă smerenie și iubire față de aproapele bolnav, stăpânit de duhul rău, l-au adus la El”, a spus Preafericirea Sa.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că noi învățăm trei lucruri folositoare, trei virtuți deosebite de la acei doi orbi vindecați de Mântuitorul Iisus Hristos. „În primul rând, învățăm stăruința lor în rugăciune. Nu s-au rugat o singură dată, ci strigau mereu în urma lui Iisus: Miluiește-ne pe noi! În al doilea rând, învățăm de la ei credința puternică și în al treilea rând, învățăm recunoștința. Deși Iisus le-a poruncit cu asprime să nu spună nimănui nimic, totuși ei, când au ieșit, plini de bucurie că văd pe ceilalți oameni, soarele, natura și lumea, au arătat recunoștința lor, lăudând pe Dumnezeu și binevestind puterea vindecătoare a lui Iisus Hristos. Stăruință în rugăciune, credință fierbinte și recunoștință multă. Aceasta învățăm de la acei doi orbi vindecați. De ce totuși Mântuitorul Iisus Hristos le-a poruncit cu asprime acestor doi orbi să nu spună nimănui nimic? Ca să ne învețe pe noi ca atunci când săvârșim binele să nu așteptăm laudă de la oameni, nici apreciere și nici o manifestare de recunoștință personală pentru slava noastră omenească. Astfel, când facem binele să nu așteptăm laudă de la oameni, ci Dumnezeu, care cunoaște gândurile și iubirea milostivă a aceluia care face binele, ne va răsplăti. Mântuitorul Iisus Hristos adaugă la predica Evangheliei și fapta cea bună de alinare a suferinței, de ajutorare a celor necăjiți. De aceea, Biserica a învățat ca pe lângă predicarea Evangheliei să înființeze și spitale, case pentru bătrâni, pentru copii orfani, să îi ajute pe cei săraci, astfel încât cuvântul Evangheliei să arate, prin faptele creștinilor, iubirea milostivă a lui Hristos. În acest fel, noi devenim mâinile iubirii milostive a Domnului Hristos față de cei care au nevoie de ajutorul nostru”, a spus Preafericirea Sa.

Întâistătătorul Bisericii noastre le-a vorbit celor prezenți și despre Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 27 iulie. „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a fost un om al credinței, dar și al milostivirii, numele lui înseamnă „cel cu totul plin de milostivire”. El a fost milostiv față de bolnavi, a vindecat o mulțime de oameni suferinzi, a făcut minuni în timpul vieții și după ce a trecut la cele veșnice. Sfântul Pantelimon este foarte cunoscut în toată lumea, dar mai ales el este ocrotitor al spitalelor creștine, al cabinetelor medicale și al paracliselor din diferite spitale. În această zi noi ne gândim la toți preoții de caritate din spitale, la toți medicii și personalul care ajută la alinarea suferințelor celor bolnavi, iar aici, în mod deosebit, ne gândim la cei care vin la tratament la Techirghiol, unind astfel tratamentul medical cu tratamentul spiritual al Spovedaniei și al Împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos și al rugăciunilor pentru vindecare”, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La final, Preafericirea Sa a oferit obștii Mănăstirii Techirghiol o cruce de binecuvântare și mai multe cărți de cult și teologice. De asemenea, maica stareță Lucia Roșu i-a oferit Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și un buchet de flori.

Comentarii Facebook


Știri recente