Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale desfășoară de nouă ani Campania „Sănătate pentru Sate”, prin care oferă consultații medicale gratuite persoanelor din zonele rurale. Peste 15.000 de oameni au beneficiat de ajutorul lor.
„De la debutul său, campania a însumat 141 de acțiuni desfășurate în județele Ilfov, Prahova, Maramureș, Argeș, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Buzău, Dâmbovița, Vâlcea și Botoșani, ajungând la un total de 15.604 beneficiari”, se arată într-un comunicat de presă al Voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale.
Zeci de cadre medicale voluntare au oferit de-a lungul anilor, consultații în specialități precum medicină internă, cardiologie, diabet și boli de nutriție, gastroenterologie, pediatrie, oftalmologie, oncologie, chirurgie generală, ORL, endocrinologie, stomatologie, psihiatrie, reumatologie, dermatologie, pneumologie și urologie.
Pacienții au beneficiat și de ecografii, EKG-uri sau sprijin pentru diagnosticarea unor boli grave, precum boala cardiacă ischemică, valvulopatiile, diabetul și cancerul.
„Conform spuselor beneficiarilor campaniei, impactul prezenței medicilor noștri voluntari în aceste localități este deosebit. Oamenii au fost recunoscători că nu au fost nevoiți să se deplaseze zeci sau sute de kilometri până la spitalele din orașele mari și că au beneficiat de investigații gratuite, fără a mai aștepta săptămâni pentru o programare la un specialist”, a mărturisit Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor.
În anul 2018, a fost integrată campaniei și Componenta „Prevenție și Diagnosticare a Cancerului” prin care au fost beneficiat de testul „Babeș-Papanicolau” un număr de 1.727 femei.
Campania „Sănătate pentru Sate” se desfășoară în baza unui protocol semnat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății în anul 2015.
Foto credit: Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale