Bilanț al activităţii bisericeşti pe anul 2016 în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a fost în perioada 3-4 februarie 2017 gazda lucrările Consiliului Eparhial şi ale Adunării Eparhiale.

Cu acest prilej, a fost prezentată sinteza activităţii pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice din anul 2016 la nivelul fiecărei subunităţi din Eparhie, notează site-ul oficial al Eparhiei.

În urma raportului  prezentat se desprind urmatoarele:

În Arhiepiscopia Dunării de Jos au avut loc o serie de activităţi social-filantropice, după cum urmează:

  • Aşezământul social-filantropic Sfântul Vasile cel Mare din Galaţi care cuprinde Centrul Rezidenţial a oferit cazare pentru 30 de persoane cu vârste cuprinse între 12 şi 21 de ani şi Centrul multifuncţional de servicii sociale Speranţa, în care sunt prezenți 60 de copii. Serviciile sociale acordate copiilor de Arhiepiscopia Dunării de Jos, în parteneriat cu Consiliul Local Galaţi, se ridică la suma de 1. 518.136 lei;
  • La Aşezământul socio-medical Sfântul Mare Mucenic PantelimonLacu Sărat, 108 vârstnici au beneficiat de servicii medicale şi de fizioterapie gratuite, valoarea acestora ridicându-se la suma de 79. 300 lei. Tot în anul 2016, Centrul Eparhial a sprijinit amenajarea Clinicii Medicale, cu o investiţie de 646.706 lei;
  • Cele cinci cabinete medicale parohiale au oferit în anul 2016 servicii gratuite pentru 2.151 pacienţi, în valoare de 70.133 lei;
  • În cele două grădiniţe parohiale, 56 de copii au beneficiat de servicii sociale şi educaţionale gratuite;
  • Prin intermediul celor 26 de cantine parohiale au fost oferite mese zilnice în valoare totală de 767.351 lei, pentru 1067 beneficiari.
  • Activitatea din cadrul celor cinci Centre multifuncţionale de servicii sociale pentru copii şi vârstnici din municipiul Galaţi a fost îndreptată către 216 persoane, valoarea ajutoarelor acordate fiind de 587. 961 lei

Prin intermediul programelor sociale, cu implicarea personalului angajat, a membrilor din structurile parohiale şi a voluntarilor au fost derulate 22 de programe sociale eparhiale, valoarea ajutoarelor oferite fiind de 1.562.752 lei, beneficiare fiind 46.377 persoane.

Numărul total al beneficiarilor serviciilor filantropice şi de asistenţă socială este de 82.191 persoane, iar valoarea totală a activităţilor social-filantropice, desfăşurate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în anul 2016, este de 6.862.593 lei.

 Mai multe date ale raportului AICI.

Comentarii Facebook


Știri recente

Programul slujirii ierarhilor de Izvorul Tămăduirii

De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Efrem,…