Biblioteca Națională va organiza o conferință internațională de fotografie românească

Biblioteca Națională a României va organiza joi o Conferință Internațională, intitulată „Fotografia românească. Perspective locale şi tendinţe europene”. Evenimentul va fi desfășurat în parteneriat cu Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române.

Conferința va avea loc în sala Mircea Eliade din cadrul Bibliotecii Naționale, începând cu ora 10:00.

„Fotografia a devenit un mediu pervaziv de reprezentare vizuală şi documentare, profund ancorat în transformările tehnologice contemporane, îndreptat aproape exclusiv către mediul digital, generat mai nou şi de inteligenţa artificială, disponibil oricărui utilizator”, au transmis organizatorii.

Coordonatorii manifestării vor fi dr. Adrian-Silvan Ionescu și dr. Adriana Dumitran.

În cadrul conferinței, cercetători din țară și din străinătate vor prezenta comunicări dedicate istoriei fotografiei românești și europene (Germania, Anglia și Cehia).

Studiul istoriei fotografiei din România se află încă în perioada de pionierat, cu studii locale puţin cunoscute uneori chiar şi publicului de specialitate.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente