Biblioteca Academiei Române va găzdui expoziția „Trei decenii de memorie. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei”

Biblioteca Academiei Române va găzdui, timp de o săptămână, expoziția „Trei decenii de memorie. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei”. 

Expoziția este organizată de Fundaţia Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului.

Vernisajul va avea loc joi, 20 aprilie, în  Sala „Theodor Pallady”, începând cu ora 11:00.

Expoziţia este prilejuită de împlinirea a 30 de ani de la începuturile Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei şi prezintă, cu ajutorul imaginilor şi documentelor, istoria şi activitatea acestei instituţii.

„Vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, Ana Blandiana, membru corespondent al Academiei Române, fondatoarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, preşedinte al Fundaţiei Academia Civică, şi prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române, director general al Bibliotecii Academiei Române”, a transmis Academia Română printr-un comunicat de presă.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 20-28 aprilie, între orele 9-14. Intrarea este liberă.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei a luat naştere în 1993 din iniţiativa scriitorilor Ana Blandiana şi Romulus Rusan, fiind primul memorial din lume dedicat victimelor comunismului. Memorialul are ca scop general educaţia civică printr-o bună cunoaştere a trecutului apropiat al României şi al Europei de Est. Persoana juridică înfiinţată pentru a realiza şi administra Memorialul este Fundaţia Academia Civică.

Memorialul are două părţi componente: Muzeul Memorial, situat la Sighetu Marmaţiei, şi Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, care se află în Bucureşti. Muzeul Memorial a fost realizat în clădirea fostei închisori din Sighet, unde în perioada 1950-1955 a fost închisă elita politică, economică şi religioasă a României interbelice. Acesta are 60 de săli, fiecare celulă a fostei închisori comuniste fiind transformată în spaţiu expoziţional. Principalele teme abordate sunt represiunea comunistă, deconstrucţia statului de drept şi înlocuirea lui cu un sistem totalitar. Centrul Internaţional de Studii cuprinde: Departamentul de istorie orală, Arhiva, Departamentul de cercetare, Departamentul pentru expoziţii şi Departamentul editorial reprezentat de Editura Fundaţiei Academia Civică.

Foto credit: memorialsighet.ro

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente