Basarabia de Sud: Grija pentru persoanele vulnerabile, în centrul activităților din 2019

Adunarea Eparhială a Episcopiei Basarabiei de Sud s-a întrunit sâmbătă, 25 ianuarie 2020, la Cahul, sub conducerea Preasfințitului Părinte Veniamin.

În urma analizării rapoartelor de activitate din 2019 s-a constatat că persoanele vulnerabile au fost în centrul atenției clericilor și credincioșilor din Eparhie.

Potrivit Episcopiei Basarabiei de Sud, activitățile sociale au constat în mare parte în sprijinirea cu bani, bunuri și alimente a persoanelor suferinde, a celor fără posibilități materiale, în situații dificile, a familiilor cu mulți copii, orfanilor și persoanelor vârstnice.

Comunicatul Adunării Eparhiale precizează, totodată, procurarea de imobile pentru două familii lipsite de venituri, una în Republica Moldova și alta în Ucraina și sprijinirea mai multor tineri înscriși în proiectele sociale derulate la nivelul parohiilor Coșcalia, Roșu, Ucrainca, Slobozia Mare, Ghioltosu ș.a.

Cadru din timpul ședinței Adunării Eparhiale. Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

Din datele prezentate sâmbătă, peste 1.000 de persoane au fost beneficiari ai proiectelor sociale și s-au bucurat de sprijin prin intermediul parohiilor.

În cadrul protopopiatului Cahul, s-a derulat și campania ,,Prevenție și educație pentru sănătate” susținută de Patriarhia Română prin voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

O prioritate a Eparhiei este și grija pentru educarea tinerei generații și sprijinirea copiilor din familiile monoparentale sau a celor fără părinți, a copiilor din familiile defavorizate, mulți dintre aceștia fiind încurajați să-și continue școala.

În acest sens, prin intermediul parohiilor și cu sprijinul Centrului Eparhial, au fost oferite peste 400 de ghiozdane cu rechizite, această acțiune înscriindu-se în proiectul inițiat de către Preasfințitul Părinte Veniamin ,,Un ghiozdan în dar”.

La întrunirea de sâmbătă au fost votate proiecte pentru anul 2020, au fost desemnați noi membri în Adunarea Eparhială și s-au stabilit obiectivele prioritare.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

Comentarii Facebook


Știri recente