Basarabenii se pregătesc de Crăciun. PS Antonie: „Doar cu haina sufletului luminată ne putem apropia de Pruncul Iisus”

Credincioșii din Republica Moldova, care respectă calendarul nerevizuit, se pregătesc de Sărbătoarea Nașterii Domnului. În cuvântul rostit duminica trecută la Corlățeni, Episcopul Antonie de Bălți i-a îndemnat pe basarabeni să intensifice rugăciunea și faptele bune, pentru că numai așa îl pot întâmpina cum se cuvine pe Hristos.  

În predica sa de la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Corlățeni, raionul Râșcani, Episcopul Antonie a vorbit despre nevoia creștinilor de a acorda atenție pregătirii personale pentru Nașterea Domnului.

„Sfinții Părinți au rânduit ca înainte de Praznicul Nașterii Domnului să avem o perioadă de post, ca timp de pregătire pentru întâmpinarea Pruncului Iisus. În această perioadă noi nu doar renunțăm la anumite alimente, ci înmulțim rugăciunea, ne cercetăm viața noastră în Taina Sfintei Spovedanii şi, cu binecuvântarea duhovnicului, ne împărtășim cu Sfintele Taine”.

Episcopul de Bălți a amintit despre importanța rugăciunii, a spovedaniei și a faptelor bune în această perioadă.

„Pe lângă post, rugăciune şi spovedanie, în această perioadă, suntem îndemnați să facem şi fapte bune. Toate acestea ne ajută să ne pregătim haina sufletului pentru praznicul Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

„Doar cu haina sufletului luminată ne putem apropia de Pruncul Iisus”, a subliniat Preasfințitul Părinte Antonie.

„Să folosim, cu înțelepciune, timpul vieţii noastre pentru a ne pregăti sufletul pentru întâlnirea cu Hristos, în Împărăţia lui Dumnezeu”, a îndemnat Episcopul de Bălți.

La final, Preasfințitul Părinte Antonie s-a rugat lui Dumnezeu pentru încetarea pandemiei și i-a îndemnat pe cei prezenți să fie atenți și responsabili cu sănătatea lor.

Foto credit: Episcopia de Bălți / Facebook

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente