O machetă a Baptisteriului de la Centrul Bisericesc din München și pânzele serigrafiate cu desenele artistului Ștefan Câlția care îl vor înconjura vor fi prezentate miercuri în spațiul expozițional al Universității de Arhitectură „Ion Mincu” din Capitală.
Expoziția oferă vizitatorilor posibilitatea de a descoperi felul în care obiectele de artă și arhitectură intră în compoziție, precum și detalii din timpul procesului de creație și execuție.
Deschiderea expoziției „Baptisterium Monacensis” va avea loc la ora 18:00, putând fi admirată până în data de 30 iulie.
Relevanța acestei expoziții este accentuată și de unicitatea proiectului: Baptisteriul din cadrul CBROM este primul Baptisteriu ortodox contemporan românesc, cu un important rol identitar și misionar în spațiul European, precizează organizatorii într-un comunicat de presă.
Manifestarea este organizată cu sprijinul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și finanțată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Sursă foto: Centrul Bisericesc Românesc din Munchen






