Balul „Mărțișor” de la Liceul Românesc din Giula a avut loc în prezenţa Episcopului Siluan al Ungariei

La Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula a avut loc sâmbătă Balul „Mărțișor”, dedicat elevilor care învață la acest Liceu și la Școala Generală Românească, în prezenţa Episcopului Siluan al Ungariei.

La eveniment, aflat la a XVI-a ediție, au luat parte circa 350 de persoane, elevi, cadre didactice, părinți și copii ai elevilor din Giula și împrejurimi (Micherechi, Chitighaz, Aletea, Otlaca Pustă, Arad), precum și oficialități.

Manifestarea a cuprins un program de dansuri populare și cântece ale elevilor din toate clasele, care a fost foarte vast, antrenant și dinamic, încărcat de voioșie, talent și frumusețe și a entuziasmat întreaga asistență.

Între numeroasele echipe de dansatori care au evoluat pe scenă de mai multe ori și cu diferite jocuri, în fața publicului, s-au numărat Ansamblul de dansuri „Mitica” al elevilor din cursul primar, îmbrăcați în foarte frumoase costume populare românești, Ansamblul „Doina”, al elevilor de clasele V-VIII și renumitul Ansamblu de dansuri populare al Liceului, sprijinit și de Centrul de Documentare și Informare al AȚRU.

De asemenea, elevi foarte talentați, din mai multe clase (Dora Mișic, Antonia Jivan, etc.), au interpretat cântece românești consacrate din perioada primăverii și au fost primiți, de asemenea, cu multă căldură, familia Domnilor Profesori Angela și Iosif Santău, care au cântat împreună cu cei trei copii ai lor.

Un număr special de dansuri tradiționale din Micherechi a fost oferit de echipa de dansatori profesioniști veniți din această comună renumită a românilor din Ungaria.

Tot sâmbătă, a avut loc și Balul românesc din Bătania (Battonya), organizat de Autoguvernarea Românească din această localitate aflată foarte aproape de granița cu România și de orașul Arad, care reunește, de asemenea, mulți participanți.

Foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei

Comentarii Facebook


Știri recente