Baia Mare | PS Iustin a participat la manifestările de Ziua Drapelului național

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat lunea aceasta la sărbătoarea Zilei Drapelului naţional, care a avut loc în municipiul Baia Mare.

Evenimentul din 26 iunie 2017 a fost organizat de Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş şi de Primăria Baia Mare, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Sărbătoarea a început la Catedrala Episcopală Sfânta Treime, unde PS Iustin a binecuvântat Drapelului naţional în prezenţa subprefectului Gavriş Ardelean, a primarului Cătălin Cherecheş, a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Ioan Doru Dăncuş, şi a reprezentanţilor Garnizoanei Baia Mare. Au participat preoţii militari Alexandru Nuszer şi Daniel Achim.

După binecuvântare, ierarhul a participat la ceremonialul militar de înălţare a Steagului naţional pe catargul amplasat în Piaţa Drapelului din municipiul Baia Mare. Fanfara Municipală Millenium Band, dirijată de Florin Mătăsaru și solista Cristina Bodea au interpretat Imnul de Stat al României.

Drapelul naţional este înnoit în fiecare an la această dată și sfinţit de Episcopul locului.

Comentarii Facebook


Știri recente