Avram Iancu, pomenit la 200 de ani de la naștere: Genialul apărător al gliei străbune, înzestrat cu alese virtuți

Avram Iancu a fost pomenit duminică la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea natală, care astăzi poartă numele eroului național, din județul Alba.

Slujba a fost oficiată de Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei și a fost precedată de slujba de resfințire a bisericii parohiale și de Sfânta Liturghie.

„Ne amintim astăzi de Avram Iancu, genialul apărător al gliei străbune, înzestrat cu alese virtuţi, ca vitejia, curajul, simţul de dreptate, spiritul de sacrificiu şi optimismul”, a afirmat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu.

„Pentru astfel de însuşiri, neamul românesc l-a împodobit cu aură legendară şi l-a ridicat pe piedestalul de «crai al munţilor». Merită acest apelativ, deoarece a întruchipat plenar aspiraţiile românilor oropsiţi, care priveau la el «ca şi la soarele de miazăzi», cum afirma Nicolae Bălcescu”.

„Situându-se cu evlavie sub aripile proniei divine, marele tribun din Apuseni era în permanență animat de o credinţă puternică în dreptatea cauzei poporului cu care se identifică fiinţial”.

„Avram Iancu s-a născut parcă la timp, ca să acţioneze eroic într-o epocă înviforată. De aceea, naţiunea română îl pomeneşte cu admiraţie, considerându-l ocrotitorul ei şi bărbatul providenţial, angajat total în lupta pentru echitate şi libertate, pentru adevăr şi o viaţă omenească demnă”, a remarcat la final Părintele Arhiepiscop.

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Avram Iancu. Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost construită în anul 1792. În ultimii zece ani, lăcașul de cum a trecut printr-un amplu proces de restaurare și înfrumusețare.

Eroul național Avram Iancu s-a născut în anul 1824 în localitatea Vidra de Sus, numele actual al localității este Avram Iancu.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei


Știri recente