Au iubit această țară: Regii care au creat România modernă, pomeniți de Ziua Națională la Curtea de Argeș

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic al Argeșului și Muscelului a oficiat vineri, de Ziua Națională a României, un Te Deum și un Parastas pentru artizanii Independenței și ai Unității României: Regele Carol I și Regina Elisabeta, respectiv Regele Ferdinand și Regina Maria. „Acești patru regi au iubit această țară”, a spus ierarhul.

„Ce gânduri avea Regina Maria pentru neamul românesc, pe care l-a iubit? Are un cuvânt al ei înainte de a muri. A scris o scrisoare către poporul român, unică scrisoare, așa încât este un tezaur”, a spus Părintele Arhiepiscop Calinic.

Ierarhul a menționat „iubirea Reginei Maria pentru România” și iubirea ostașilor români pentru țară. „Fără iubirea ostașilor români pentru România, nu se putea rezolva nimic. Dar toate acestea s-au concretizat prin această iubire deosebită”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

„Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a adus până azi, Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să fim sănătoși și să ne vedem și la anul – și până atunci, bineînțeles – în astfel de loc și în astfel de rugăciune și în anii care vin, amintindu-ne de jertfa uriașă, sfântă, a neamului românesc pentru independență, pentru libertate, atât de scumpă, pentru demnitatea călcată în picioare în decursul veacurilor.”

„Pe noi, românii, ne-a salvat Dumnezeu pentru că am fost cumsecade”, a mai spus Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. „Dumnezeu iubește pe oamenii de treabă, pe oamenii cuminți, pe oamenii care iubesc frumosul, credința, care-L iubesc pe Dumnezeu și le place să trăiască în lumină.”

Rugăciunile pentru cei patru regi au fost înălțate la Catedrala Arhiepiscopală, ctitorie a Sf. Voievod Neagoe Basarab, unde își dorm somnul de veci.

Foto: Ovidiu Vlăsceanu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente