Au început Zilele Șaguniene la Sibiu, ediție specială

La împlinirea unui deceniu de la proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Arhiepiscopia Sibiului organizează o ediție specială a Zilelor Șaguniene.

Programul din acest a fost deschis luni, 22 noiembrie, cu o conferință preoţească. Tot luni, au fost sfințite, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, mai multe icoane ale Sfântului Ierarh Andrei Șaguna care au fost pregătite special pentru aniversarea unui deceniu de la canonizare. Icoanele vor fi dăruite tuturor bisericilor din eparhie, informează Mitropolia Ardealului.

Miercuri va fi deschisă Expoziția de fotografie „Dezvoltarea cultului Sf. Ierarh Andrei Șaguna în primul deceniu de la canonizare”. Vor fi expuse, în curtea catedralei, imagini de la momentul canonizării, de la sărbătoarea din 30 noiembrie din ultimii ani, precum și fotografii de la toate bisericile care au fost închinate Sfântului Ierarh ori au primit fragmente din moaștele sale.

Tot în cadrul Zilelor Șaguniene, va fi anunțată încheierea proiectului de digitizare a publicației șaguniene „Telegraful Român”, în colaborare cu Biblioteca Județeană ASTRA.

Ca în fiecare an, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu organizează un amplu program academic, care include o conferință teologică internațională.

Consultă orarul manifestărilor pe site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente