Au început înscrierile la noua ediție a Concursului Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinței”

Ediția a IX-a a Concursului Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinței” este organizată de Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios, Componenta Patrimoniu Religios și Sectorul Teologic-Educaţional ale Patriarhiei Române, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.

Competiţia se desfăşoară în perioada 3 februarie – 21 mai 2020 şi se înscrie între manifestările dedicate anului 2020, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”.

La una sau la mai multe secţiuni ale concursului se pot înscrie pictori iconari, cu vârsta de minim 18 ani. Icoanele, frescele și miniaturile vor fi realizate în stilul artei de tradiție bizantină. Concurenții pot opta pentru oricare dintre epocile artistice specifice artei bizantine, fiind atenți, însă, la corelarea temei și a tehnicii cu stilul ales.

Concursul cuprinde trei secţiuni:

1. Icoană pe lemn – format la alegere; latura de maximum 80 cm; concurenții vor reprezenta familii de sfinți (părinți și copii, sfinți deopotrivă); exemple – în conceptul concursului;

2. Frescă – format la alegere; latura de maximum 80 cm; va fi realizată pe un suport din material ușor, pentru ca panoul să nu fie greu de transportat și de expus; concurenții vor reprezenta familii de sfinți (părinți și copii, sfinți deopotrivă); exemple – în conceptul concursului;

3. Miniatură – format la alegere; latura de maximum 40 cm; va fi prezentată fără ramă sau passe-partout; concurenții vor apela la elemente specifice artei miniaturii: chenare, fronstispicii, elemente decorative; vor fi reprezentați sfinți care s-au remarcat prin acțiuni sau gesturi filantropice, ctitorind așezăminte sau îngrijindu-se de săraci, văduve, orfani; exemple – în conceptul concursului; concurenții nu vor realiza doar portretul sfântului, ci o compoziție nouă, care să evidențieze calitatea lui de filantrop, pornind de la viața sfântului.

Mai multe informații cu privire la desfășurarea acestui concurs se găsesc pe site-ul patriarhia.ro și pe pagina de Facebook a concursului.

Foto credit: arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente