Au început conferințele preoțești de toamnă în Arhiepiscopia Iașilor. Prima întrunire, la Dorohoi

Conferințele preoțești de toamnă au început marți în Arhiepiscopia Iașilor cu întrunirea clericilor din Protopopiatul Dorohoi sub președinția Preasfințitului Părinte Calinic Botoșăneanul.

Întrucât la conferințele de primăvară a fost abordată tematica omagială a anului 2019 în Patriarhia Română, cele de toamnă sunt dedicate tematicii comemorative, fiind aduși în discuție patriarhii Nicodim Munteanu, Iustin Moisescu și traducătorii de cărți bisericești.

Astfel, lucrările conferinței au avut loc la sediul protopopiatului după participarea la Sfânta Liturghie oficiată de Episcopul vicar Calinic Botoșăneanul în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi.

Pr. Georgel Chichioacă, paroh la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Trestiana și profesor la Seminarul Teologic din Dorohoi, a prezentat Referatul „Patriarhul Nicodim Munteanu (1939-1948) – păstor înțelept și apărător al Bisericii în timpul unei perioade tulburi din istoria țării”.

Preotul a argumentat cu diferite evocări și scrieri înțelepciunea, curajul și tactul cu care Patriarhul Nicodim a condus și apărat Biserica în perioada regimului comunist ateu.

„Bolnav și bătrân, amenințat în permanență cu depunerea din scaun și cu pensionarea, Patriarhul Nicodim Munteanu a reușit să se opună transformării Bisericii Ortodoxe Române într-un instrument în mâna regimului comunist”, a semnalat Pr. Petru-Georgel Chichioacă.

Pr. Petru-Georgel Chichioacă la conferința de toamnă a preoților din Protopopiatul Dorohoi. ©Basilica.ro

În loc de concluzie, părintele profesor a citat cuvintele istoricului Ion D. Ștefănescu care spunea că anii petrecuți de Patriarhul Nicodim în fruntea Bisericii românești „rămân anii cei mai încărcați de greutăți ai neamului nostru atât de greu încercat. Va povesti odată cineva, și istoria va veni să afirme cu autoritatea ei, atunci când va veni vremea, stăpânirea de sine și tactul cu care Patriarhul Nicodim a întâmpinat evenimente mari și situații extrem de dificile”.

În partea a doua a conferinței, Pr. Marian Precob de la Parohia „Sfântul Nicolae” Bucecea, a vorbit despre activitatea Patriarhului Iustin Moisescu – inițiator și promotor al Colecției „Părinți și Scriitori Bisericești” și despre valoarea scrierilor patristice în edificarea duhovnicească a preoților și în pastorația credincioșilor.

Următoarea conferință preoțească din Arhiepiscopia Iașilor va avea loc miercuri, 4 septembrie, la Săveni, Botoșani.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente