ATOR Banatul de Munte și voluntarii din Eparhia Caransebeșului au încălțat 500 de copii: Ghetuțele lui Moș Nicolae

Voluntarii de la ATOR Banatul de Munte și cei de la centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului au încălțat în ultima săptămână peste 300 de copii din județul Caraș-Severin. Alte 200 de perechi de încălțări au fost oferite prin implicarea voluntarilor de la parohii. Campania se intitulează „Ghetuțele lui Moș Nicolae” și este la a treia ediție.

Pe lângă cele peste 500 de perechi de ghete, copiii au mai primit 11 tablete pentru școala online, îmbrăcăminte de iarnă, rechizite, alimente și dulciuri în valoare totală de aproximativ 40.000 lei.

Activitățile de colectare și oferire a darurilor s-au desfășurat prin implicarea clericilor, lucrătorilor de tineret și a enoriașilor care au putut dona, informează Părintele Mihai Ciucur, coordonatorul campaniei și al Centrului de tineret Moniom, unde își desfăoară activitatea voluntarii de la ATOR Banatul de Munte.

Campania „Ghetuțele lui Moș Nicolae” este încă în desfășurare, urmând să se încheie în data de 15 decembrie, dar și-a atins deja obiectivul de a încălța cel puțin 500 de copii fără posiblități materiale.

Foto credit: Facebook / ATOR

Comentarii Facebook


Știri recente