Atelier de creație dedicat cinstirii Sfintei Cruci la Răcășdia

În incinta Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, din Parohia Răcășdia, Protopopiatul Moldova Nouă, a avut loc duminică, 23 martie 2014, un atelier de creație, având ca temă principală „Sfânta Cruce și rolul ei în iconomia mântuirii neamului omenesc”. La acest atelier au participat tinerii parohiei, membri în proiectul „Hristos împărtășit copiilor”, derulat în parteneriat cu Patriarhia Română și Episcopia Caransebeșului.

Atelierul a cuprins mai multe secțiuni: desen, pictură, creație, poezie, cântare religioasă, și susținerea unor referate realizate de participanți și dedicate rolului mântuitor al Crucii, prefigurării Crucii în Vechiul Testament și Crucii ca armă a biruinței în Legea Nouă. În cadrul atelierului au fost și oaspeți din parohiile învecinate, partenere și participante la proiectul „Hristos împărtășit copiilor” de la Ciclova-Română, Sasca-Montană și Naidăș.

Lucrările au debutat așa cum se cuvine prin rostirea rugăciunii de început, apoi fiecare preot a avut câte o scurtă alocuțiune cu privire la evenimentul marcat prin realizarea respectivului atelier, după care tinerii au dat frâu liber imaginației și au început lucrările propriu zise.

Lucrările realizate în urma acestui atelier au fost expuse în pronaosul bisericii parohiale până în ziua Bunei Vestiri, spre a fi apreciate de enoriașii participanți la sfintele slujbe.

(Articol realizat de Pr. Valentin Popovici și Darius Herea)

Comentarii Facebook


Știri recente