Asociațiile studențești ASCOR și ATOR Iași au fost premiate la Gala voluntarului ieșean

ASCOR și ATOR Iași au fost premiate luni la „Gala voluntarului ieșean”, o competiție locală care își propune să promoveze activitățile de voluntariat prin recunoașterea publică a meritelor voluntarilor.

Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români, filiala Iași, a primit distincția „Organizația anului” și  a fost premiată cu „Proiectul educațional al anului 2022” pentru desfășurarea „Caravanei ASCOR”.

Asociația Tineretului Ortodox Român, filiala Iași, a fost premiată la Gala voluntarului ieșean cu premiul „Proiectul social al anului 2022” pentru organizarea programului „Tabăra din pridvorul satului”.

„Titlul este un semn de recunoștință față de voluntari pentru munca depusă în cele 7 luni de derulare a Caravanei ASCOR. În spatele titlului stau zeci de ore ale voluntarilor care au ales să își dedice timpul misiunii cu tinerii”, a spus responsabilul de proiect Grigorie Pijin, potrivit Doxologia.

„Putem aminti și enumera multe activități, statistici și voluntari care au trecut prin asociație, însă la finalul zilei ne dăm seama că roadele muncii se văd în viața tinerilor implicați, în viața celor de lângă noi, care se schimbă în bine, prin mila lui Dumnezeu. De aceea, implicarea în acțiuni de voluntariat este prea valoroasă pentru a fi recompensată prin cele materiale”, a transmis Iulian Tomeac, Președintele ASCOR Iași.

„Premiul pentru Proiectul Social al anului câștigat de Tabăra din pridvorul satului a venit ca o încununare a ceea ce s-a întâmplat în această vară în Arhiepiscopia Iașilor. Pentru noi, organizatorii, cei 7500 de beneficiari, 180 de voluntari, 75 de parohii nu au fost doar simple cifre. Am întâlnit suflete și locuri la care am încercat să adăugăm bucurie, entuziasm, speranță, curaj și gândul că Biserica este tot timpul aproape de comunitate prin implicare directă și reală”, a declarat Preotul Mihai Siminciuc, responsabilul de proiect, conform sursei citate.

„Tabăra din pridvorul satului a fost pentru mine ce n-au fost cei 12 ani de școală. Este proiectul care m-a scos din zona mea de confort, m-a pus în fața celorlalți și mi-a dat șansa să-mi descopăr darurile. (…) Cele mai importante lecții din viața mea le-am avut în satele Moldovei, în verile în care am fost voluntar”, a spus Alin Dezso, membru în echipa de organizare.

Foto credit: Doxologia.ro

Comentarii Facebook


Știri recente