Asociația Vasiliada le oferă servicii medicale și terapie ocupațională persoanelor fără adăpost din Craiova

Asociația Vasiliada a Arhiepiscopiei Craiovei le asigură persoanelor fără adăpost servicii medicale și terapie ocupațională în cadrul Centrului Social de Urgenţă pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile” din Craiova.

Asociaţia a încheiat mai multe parteneriate cu policlinici private, pentru a le oferi consultaţii gratuite beneficiarilor.

„Fără ajutorul nostru, aceste persoane marginalizate social nu pot ajunge la medic pentru a-şi trata afecţiunile, lucru necesar pentru integrarea lor socială”, a subliniat Mihaela Nicolescu, asistentul medical al centrului.

Obiectivul prioritar în asistenţa medicală a beneficiarilor îl reprezintă îngrijirea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate.

De curând, Mihaela  Nicolescu a susținut pentru ei o prezentare a metodelor de prevenire a virozelor respiratorii: le-a spus să evite contactul cu persoane bolnave și spaţiile aglomerate, cum să păstreze igiena mâinilor prin spălare frecventă şi să poarte mască de protecţie.

Pe lângă serviciile de sănătate, beneficiarii participă și la terapie ocupațională. Joi, ei au realizat obiecte decorative prin tehnici de croşetare, desen, decupaj, împletire şi pictură.

„Această activitate are drept scop dezvoltarea, ameliorarea sau refacerea capacităţii persoanelor cazate de a desfăşura activităţi necesare vieţii, precum şi dobândirea încrederii în sine”, a declarat Părintele Diacon Sorin Pârvănescu, coordonatorul centrului.

Sesiunile de consiliere și de terapie ocupațională au ca scop pregătirea beneficiarilor pentru reintegrarea lor socio-profesională.

Partenerii Asociaţiei Vasiliada în susținerea centrului sunt Consiliul Local Municipal Craiova, prin Direcţia de Asistenţă Socială, şi Arhiepiscopia Craiovei.

Foto credit: Asociația Vasiliada

Comentarii Facebook


Știri recente