Asociația Vasiliada desfăşoară proiectul „Voluntarii – Ambasadori ai Societății Civile”

Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei desfăşoară în această perioadă proiectul „Voluntarii – Ambasadori ai Societății Civile”.

Proiectul este organizat în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „CORFOO Vzw” din Belgia – Bruxelles și Asociația „ASOCROM” din Barcelona-Spania şi este finanţat de Departamentul Românii de Pretutindeni prin Programul „Societatea Civilă”.

Proiectul are ca scop Dezvoltarea unui Serviciu Social de Urgență și a unui Sistem de Voluntariat Performant  în cadrul celor două organizații non-guvernamentale din Barcelona și Bruxelles, partenere în proiect, se precizează pe site-ul Mitropoliei Olteniei.

Şaizeci de voluntari activi de la nivelul comunităților românești și ai celor două organizații non-guvernamentale din Spania si Belgia vor fi formați în domeniile Managementul Voluntariatului Social și Atragerii de Resurse (Fundraising), printr-un program intensiv de training în vederea dezvoltării capacității organizaționale.

Prin program se va crea un Serviciu Social de Urgențe pentru instituirea unor măsuri de protecție și sprijin acordat grupurilor vulnerabile de la nivelul comunităţilor românești și aflate în evidențele celor două organizații partenere.

Consolidarea schimbului reciproc de experiență dintre membrii participanți la training și echipa solicitantului se va realiza  prin intermediul unui Schimb de  Bune Practici în România, care va avea loc în luna octombrie.

Dintre rezultatele calitative rezultate în urma proiectului:

  • Dezvoltarea capacității mediului asociativ de a dezvolta proiecte pentru românii din diaspora ca urmare a parteneriatului;
  • Creșterea nivelului de informare a publicului cu privire la activitățile proiectului la nivel local, regional, național, diaspora;
  • Funcționarea unui Sistem de Voluntariat performant la nivelul celor două organizații, ca urmare a participării la training;
  • Creșterea interesului populației pentru activitățile de voluntariat și implicare CIVICĂ;
  • Dezvoltarea Organizațională prin Înființarea a două Servicii Sociale de Urgență care să deservească nevoile categoriilor vulnerabile de la nivelul Societății Civile.

Mai multe detalii, aici.

Foto credit: cntm.md

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente