Asociația „Sf. Ștefan cel Mare – Hârja” ajută la protejarea persoanelor vârstnice de Covid-19

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, alături de alte instituţii de stat şi private din judeţul Bacău, s-a alăturat luptei de protejare a persoanelor afectate de coronavirusul Covid-19.

Asociaţia va reprezenta Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului în procesul de colectare a datelor persoanele vârstnice vulnerabile din parohiile protopopiatelor județului Bacău, în cadrul Proiectului „Sprijinirea persoanelor vârstnice din județul Bacău, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID -19”.

Pe lângă instituţia menţionată, va oferi sprijin şi Fundația „Episcop Melchisedec”, Asociația Creștină de Caritate și Ajutor (ACCA) Ovidenia Bacău 2005, furnizor de servicii licențiate de îngrijire bătrâni la domiciliu și toate celelalte ONG-uri eparhiale deja implicate în comunitate.

Cei care cunosc sau află de astfel de persoane au mai multe posibilităţi prin care le pot ajuta.

Sunt rugate să se adreseze unuia dintre partenerii proiectului sau să sune la nr. de telefon 0749666581 (număr unic de urgență socio-medicală al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului).

În limita resurselor umane şi materiale, persoanele respective vor primi ajutor.

Tot pentru a veni în sprijinul acestei categorii cu risc, Patriarhia Română şi Federaţia Filantropia au lansat luni platforma online Ajută cu Bucurie.

Sursă foto: Dulles Town Center

Comentarii Facebook


Știri recente