Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu” din Țările de Jos a organizat ceremonia tradițională a Tăierii Vasilopitei

Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu” a parohiei „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam a organizat sâmbătă Tăierea Vasilopitei, o veche tradiţie creştin-ortodoxă prin care este cinstit Sfântul Vasile cel Mare la început de an calendaristic.

Părintele Paroh Ioan Dură, Protopopul Țărilor de Jos, a binecuvântat Vasilopita, care a fost apoi tăiată şi împărţită membrelor asociaţiei de către preşedintă, doamna Ioana Maţenco.

În Vasilopită se pune, conform datinii, o monedă despre care se spune că aduce găsitorului și binecuvântarea sfântului ierarh. Asociația pune de obicei în Vasilopită o monedă cu efigia Doamnei Maria Brâncoveanu.

Reuniunea a prilejuit și prezentarea raportului de activitate pe anul recent încheiat, precum şi a agendei pentru 2022. Prezentarea a fost făcută de președinta, respectiv vicepreşedinta asociației.

Părintele Paroh Ioan Dură a oferit câteva sfaturi și urări pentru o activitate rodnică a asociaţiei.

Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu” a parohiei „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam  este unica asociaţie a femeilor ortodoxe române din Ţările de Jos. A fost înfiinţată în urmă cu şase ani, la inițiativa Protopopului Ioan Dură.

Organizația are 46 de membre, enoriașe ale parohiei, precum și două membre onorifice din România. Scopul Asociației este cinstirea personalităţii Doamnei Maria Brâncoveanu şi promovarea modelului de viaţă creştin-ortodoxă şi a valorilor spirituale şi culturale cărora Doamna li s-a dedicat.

Foto credit: Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu”

Comentarii Facebook


Știri recente