Beneficiarii, angajații și binefăcătorii Așezământului de bătrâni de la Hârja, județul Bacău, l-au cinstit miercuri, 2 iulie 2014, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, informează mmb.ro. De dimineață, s-au oficiat Sfânta Liturghie, slujba Acatistului și Te Deumul pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra beneficiarilor și ostenitorilor din centru.
„După rânduielile liturgice, au urmat o serie de momente cultural-artistice. De asemenea, s-au rostit poezii închinate Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, alcătuite de beneficiari ai centrului rezidențial pentru persoane vârstnice, pricesne și cântări adresate slăvitului voievod”, a relatat pr. Ilarion Mâță, președintele Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” Hârja. Așezământul de bătrâni de la Hârja a fost înființat în 2006, cu binecuvântarea și la inițiativa Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. În prezent, aproape 100 de bătrâni sunt instituționalizați în acest așezământ, 20 de persoane vârstnice sunt îngrijite la domiciliu, iar 20 de copii din familii defavorizate primesc ocrotire socială. Cele aproape 150 de persoane sunt îngrijite de peste 50 de ostenitori.