„Dumnezeu face minuni cu noi, prin noi și pentru ceilalți”, a spus Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul sâmbătă la Sfânta Liturghie, oficiată cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființarea Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români – filiala Cluj.
Slujba a avut loc la Biserica „Sfântul Ioan Evanghelistul și Sfântul Ierarh Nicolae” din Campusul studențesc „Hașdeu”, Cluj-Napoca.
În cuvânt, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a felicitat organizația pentru activitate și a explicat textul evanghelic al zilei, subliniind importanța smereniei în viața fiecăruia.
„Important este în toată această lucrare să înțelegem, și cei care primesc acest dar de la Dumnezeu să conștientizeze, că tot ceea ce se întâmplă este de la Dumnezeu și că există o chemare. Că numele noastre sunt scrise în ceruri și că suntem chemați de Dumnezeu. Toți suntem chemați de Dumnezeu într-o formă sau alta, într-o lucrare sau alta”.
„Bucuria mare este că suntem în această posibilitate de a fi discipoli ai Domnului Hristos. Dacă Dumnezeu ne face un dar și putem face niște lucruri, tot timpul să le punem pe seama Lui, că de la El vin”.
Ce este lucrarea noastră, explică ierarhul, „decât numai exprimarea dragostei lui Dumnezeu pentru om. Noi ne facem mâinile lui Dumnezeu pentru om, pentru celălalt, pentru slujirea pe care Dumnezeu i-o face omului”.
Să strigăm după ajutor
„Când ne considerăm vulnerabili, lipsiți de resurse, strigăm după ajutor, asta înseamnă până la urmă să fii mic, asta înseamnă smerenia, să strigi după ajutor”.
„Domnul vrea, ca orice părinte, ca și copilul Său să îi ceară ajutorul. Pentru ca acesta să îi ceară ajutorul nu are altă variantă decât să se considere smerit, să se considere, de fapt, așa cum este, prunc neajutorat”, a spus Preasfinția Sa.
„Când ne considerăm prunci neajutorați, Dumnezeu face minuni cu noi, prin noi și pentru ceilalți”.
„E foarte important să mutăm accentul de pe efecte pe cauză. Cauza este Dumnezeu, iar lucrul cel mai important este că putem să ne numim ucenici ai Domnului și în felul acesta cele ce se întâmplă vin în consecință”, a adăugat la final ierarhul.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat și o slujbă de pomenire pentru membrii organizației trecuți la Domnul, printre care Mitropolitul Bartolomeu Anania și Episcopul Vasile Fluturaș.
Filiala Cluj a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români a fost înființată de Mitropolitul Bartolomeu Anania în 1993, iar primul președinte a fost pr. Ciprian Negreanul, actualul duhovnic al Campusului studențesc „Hașdeu”.
Foto credit: Ionuț Chifa – Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului / Facebook





