Academia Română l-a omagiat miercuri pe sculptorul Constantin Brâncuși printr-un simpozion dedicat legăturii dintre artă și medicină. Evenimentul s-a intitulat „Când arta îmbrățișează medicina – ecorșeul și lucrările de tinerețe ale lui Constantin Brâncuși”.
Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a deschis lucrările simpozionului cu tema „Omagiul Academiei Române la 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși”.
„Brâncuși este deasupra naționalului, el n-a fost cinstit pe plan mondial și recunoscut ca unul dintre cei mai mari artiști ai secolului al XX-lea pentru că a fost român, ci pentru că a fost mare”, a spus președintele Academiei Române.
„Faptul că a fost român însă ne obligă pe noi la o celebrare mai specială și pentru că, postmortem, el a fost declarat membru al Academiei Române. (…) Profesorul Dimitrie Gerota cu care a colaborat în tinerețe a fost membru corespondent al Academiei Române”, a explicat Ioan-Aurel Pop.
Arta și medicina
Doina Lemny, istoric de artă și muzeograf la Muzeul Național de Artă Modernă – Centre Pompidou din Paris, a subliniat importanța lucrării „Ecorșeu” pentru tânărul Brâncuși: „Ecorșeu pe mine m-a intrigat întotdeauna prin perfecțiune și l-am consemnat mereu ca moment important în evoluția artistului”.
Sever Voinescu, redactor-șef la Revista „Dilema”, a evidențiat personalitatea sculptorului și importanța sa: „Eu cred că nu există un alt artist român care să fi marcat domeniul său de creație la scară universală, așa cum Brâncuși a făcut cu sculptura”.
Andy Chirculescu de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a explicat relația dintre artă și medicină în opera lui Brâncuși: „Această colaborare dintre Brâncuși și Gerota, concretizată inclusiv prin acest Ecorșeu deosebit de reușit, nu s-a întâmplat pe un pământ gol, ci ca rod al unei școli eficiente și cunoscute”.
Ecorșeu
Lucrarea „Ecorșeu” reprezintă una dintre primele opere ale lui Constantin Brâncuși, din perioada în care acesta era student la Școala Națională de Arte Frumoase din București. Numele este de origine franceză de la écorché, care se traduce „jupuit”.
Capodopera a fost începută de marele sculptor în anul 1901 sub îndrumarea profesorului de anatomie Dimitrie Gerota și terminată în anul 1902.
Deși a fost destinată studiului anatomiei mușchilor, vaselor și nervilor de către studenții de la Medicină și de la Arte Frumoase, lucrarea a devenit o operă de artă de mare valoare.
Varianta originală a lucrării poate fi văzută la Universitatea de Arte din București, iar reproduceri ale lucrării se află la Craiova, Iași și Cluj.
Foto credit: Arhiva Ziarului Lumina / Luigi Ivanciu





