„Art Expose” la Colegiul „Sf. Nicolae” din Iași pentru promovarea tinerilor artiști locali

Membrii comunităţii Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iaşi desfăşoară între 9 şi 30 decembrie 2020 proiectul cultural „Art Expose” care vine în ajutorul tinerilor artişti din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Programul este realizat de voluntarii Comisiei Proiecte şi le oferă posibilitatea tinerilor artişti să îşi promoveze lucrările.

Vlăduț Ipate, coordonatorul Comisiei Proiecte a Colegiului „Sfântul Nicolae”, a precizat pentru Doxologia că scopul proiectului este descoperirea şi evidenţierea tinerilor artiști de toate vârstele „prin asigurarea unui loc unde să își expună creațiile, oferindu-le totodată o vizibilitate mai mare”.

„Pentru prima expoziție am primit planșe și creații de la tineri din județele Iași, Botoșani și Neamț. Suntem tare bucuroși pentru faptul că, deși au trecut doar câteva zile de la inaugurarea galeriei, publicul a admirat cu mult entuziasm creațiile și le-a privit cu mult interes”.

„Nădăjduim ca săptămâna viitoare, când vom avea cea de-a doua expoziție, să fie cel puțin la fel de frumoasă, iar cei care vor trece prin clădirea Colegiului să se oprească preț de câteva minute să admire aceste creații atât de reușite, ieșite din mâna unor viitori mari artiști”, a adăugat Vlăduț Ipate.

La fiecare început de săptămână sunt prezentate noi creaţii artistice.

Cei care doresc să își prezinte planșele grafice, fotografiile, icoanele, tablourile, miniaturile sau planșele hand-made sunt rugaţi să trimită un mail la adresa [email protected] sau să acceseze pagina de facebook Colegiul „Sfântul Nicolae”.

Foto credit: Doxologia


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente