În contextul contraofensivei sovietice, care devenea tot mai mult ca o ameninţare politică şi militară la adresa României (Basarabia şi nordul Moldovei erau deja ocupate de trupele sovietice), în martie 1944 părintele Vasile Vasilache, predicator la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, era numit de venerabilul Patriarh Nicodim ca stareţ la Antim. O primă îndatorire a noului stareţ era aceea de a conduce obştea acestei mănăstiri formată din tineri călugări, studenţi la Teologie şi la alte facultăţi de prestigiu din capitala României, dar şi de a reface locaşul ale cărui turle de lemn le înlocuia pe cele originale. Dincolo de deznădejdea generată de prezenţa aproape obsedantă a bombardierelor americane şi de ameninţarea invaziei sovietice, părintele Vasilache a avut tăria de a demara refacerea aşezământului antimian şi mai ales după evenimentul de la 23 august, care avea să abată asupra României un şir îndelung de neajunsuri. Dar puterea sa de muncă a fost alimentată mai ales de frumoasele manifestări culturale care se desfăşurau în Antim, atât ca o formă de rezistenţă faţă de agresorul ateu, cât şi ca o evidentă cale de manifestare a unor oameni care cu bucurie duhovnicească se alăturaseră la opera edilitară a stareţului.
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
